…nu există nici un text de lege în toată legislaţia românească referitoare la obligativitatea ştampilei? Apropo de asta, am avut un şoc cultural când cei de la ING nu mi-au cerut să ştampilez nimic sau să le dau „specimen de semnătură şi ştampilă” ca la celelalte bănci (ceea ce este şi logic, deoarece toate activităţile din relaţia cu ei se desfăşoară electronic, dar ca exemplu de cum te condiţionează „obiceiul”)… Sunt curios de unde această fascinaţie românească pentru o bucată de cauciuc pe care o poţi face la orice colţ de stradă în detrimentul unei semnături mult mai greu de reprodus cu exactitate. Să fie oare moştenirea comunistă sau neîncrederea funciară în om? Oricum, ţin minte cel puţin 10 situaţii în relaţiile cu instituţiile statului când mi s-au refuzat documente neştampilate.
Comments
Un răspuns la „Ştiaţi că…”
OMG! Şi noi ştampilam ca primarii.
Deci asta ţi-o fur şi o dau mai departe spre conştientizarea publicului. Acum să sperăm că este şi reală, că n-am chef să caut în sute de pagini de acte după ştampila lor doar ca să verific sursa.
Cât priveşte paragraful anterior, trag o singură concluzie: legile au caracter de „as it is”, ca la programele freeware.
Unde ai făcut tu ştampilă la orice colţ de stradă fără CUI? 🙂