Parerea mea
Jump to navigation
16 March
Consultanţă implementare ISO
21 December
4 bloguri
01 June
Performanta IsoConsulting.biz
Deschis acum nici o lună,
IsoConsulting.biz a ajuns pe locul 7 în
google la "Consultanta Iso", în condiţiile unei concurenţe destul de mari, dacă judecăm după numărul de reclame plătite.
28 May
Vremea schimbării
După doi ani şi cinci luni a venit vremea pentru o schimbare. Nu, nu renunţ la articolele pe teme politice, ci doar
le mut într-un alt loc. Faptul că "CristianBanu.ro" însemna aproape exclusiv opinie politică a avut darul de a-mi afecta "brandul" personal, limitându-l drastic la o parte care nu are foarte multă pondere în "economia" activităţilor mele, deşi am fost foarte harnic şi conştiincios în administrarea acestui blog la fel ca în tot ceea ce fac, reuşind în proporţie de 95% să păstrez ritmul de un post pe zi lucrătoare.
Aşadar, de azi, mă puteţi citi
aici. Dar şi
aici, sau
aici. Sper că vă veţi updata bookmarkurile. Blogul de aici va rămâne, în mod sigur, ca arhivă. Încă nu m-am decis cum va arăta CristianBanu.ro 2.0. Sugestii?
27 May
SMS 24
Băsescu
face şi lucruri bune.
25 May
SMS 23
Avem 4 partide politice care declară că vor susţine o moţiune de cenzură împotriva guvernului şi un al cincilea care cochetează cu ideea. Împreună, cele cinci ar avea peste 75% din voturi. Ceea ce nu înţeleg este, de ce nu o depun?
And the winner is...
La nici o săptămână după referendumul privind suspendarea preşedintelui (BTW, mai ştie cineva că sâmbătă a fost un referendum câştigat de Băsescu cu 75%?) putem trage o concluzie surprinzătoare. Câştigătorul este... PNL, cu largul concurs al taberei prezidenţiale.
[Read More!]
24 May
Din viaţă scapă cine poate...
Cine scapă din toată această tevatură care pare a avea drept rezultat mai mult sau mai puţin vizibil disoluţia partidelor politice? PNL şi PSD par victime sigure, în vreme ce PD este pe cai mari, deşi, la o privire mai atentă şi acest partid are vulnerabilităţi serioase. Chiar dacă se spune că PNL se apropie de pragul electoral (eu mă îndoiesc că în cazul unor alegeri ar lua mai puţin de 12%), un lucru este clar. Bătălia se va da în trei, restul partidelor urmând a dispărea din viitorul parlament.
[Read More!]
23 May
Cu cine intră PSD la guvernare?
PSD vrea să intre la guvernare şi o anunţă răspicat. Problema este, însă, cu cine va intra la guvernare. PNL a respins oficial orice posibilitate de a accepta o astfel de colaborare (ceea ce, ca urmare a antecedentelor lui Tăriceanu, nu poate fi luat în considerare). La fel şi PD, deşi există contacte cu „grupul de la Cluj”, şi mai nou se pregătesc să scoată din statut interdicţia colaborării cu PSD.
[Read More!]
22 May
şansele PNL
PNL este un partid răsfăţat de soartă. Indiferent de capacitatea liderilor săi, el primeşte întotdeauna ajutor de la ceilalţi. Din nou, Stolojan şi Stoica reuşesc să salveze PNL, numai că de data aceasta o fac fără să vrea.
[Read More!]
21 May
Lecţiile referendumului
Am tot urmărit reacţiile şi comentariile de după referendum pentru a vedea în ce măsură acest experiment va fi folositor pentru România, pentru clasa politică. În mod normal, cel mai dezamăgitor comportament l-a avut Traian Băsescu, iar cel mai lucid comportament l-au avut Ludovic Orban (asta da surpriză de proporţii) şi Ioan Rus (aici nu este nici o surpriză).
[Read More!]
19 May
SMS 22
Preşedintele se pare că ia foarte în serios ideea de
republică populară şi "va dialoga cu poporul" din trei în trei luni. Devine interesant.
Exit pol neoficial
70-30 ora 10
64-36 ora 12
53-47 ora 14 !!!! Se pare că e intoxicare :-?
65-35 ora 16
UPDATE 16:58
CURS estimează 65-35
INSOMAR estimează 55-45
Prezenţă la vot 24% la ora 16.
PSD susţine că e chiar 51-49.
PD susţine că e 70-30.
UPDATE 19:00
CURS 62-38
INSOMAR 55-45
Prezenţa la vot estimată la final 35%.
UPDATE 19:48
SCOR FINAL ?
70-30
18 May
Un prostănac, doi prostănaci...
Graţie fenomenului care se numeşte "
Google bomb", blogul lui Mircea Geoană a ajuns numărul unu pentru cuvântul-cheie "Prostănac". Asta este. A mai păţit-o şi
George Bush, şi chiar site-ul PSD în campania din 2004. Dar să fii ditamai directorul la Oracle şi să nu fi auzit de google bombs şi crezi că Mircea Geoană a făcut-o singur înseamnă că eşti chiar... prostănac. Geoană are măcar scuza că aici este o victimă. Dar
prostănacul ăsta?
Trăiască Republica Populară Română!
Când vezi intelectuali respectabili precum Patapievici şi Liiceanu care sunt foarte aproape de portretul ideal al elitistului prin excelenţă proslăvind virtuţile poporului şi conducătorului iubit, sentimentul de greaţă firească începe să se lupte cu cel de teamă. O astfel de anulare a spiritului critic, o eludare a spaţiului democratic în favoarea „democraţiei populare” face mult mai mult rău decât simpla compromitere a intelectualităţii.
[Read More!]