Parerea mea

01 February

Vorbind discuţii...

Scandalul Patriciu se fâsâie, în vreme ce Monica Macovei este în continuare sub atac, ceea ce întâreşte încă o dată ideea că recentul scandal a fost îndreptat în special împotriva domniei sale, premierul şi Patriciu fiind victime colaterale. De fapt, tot ceea ce se întâmplă acum seamănă cu un elev puturos care îşi găseşte de lucru orice altceva decât să-şi facă temele.

ţinând cont că Monica Macovei este practic vinovată de căderea lui Adrian Năstase era de aşteptat ca „anumite” forţe să declanşeze un atac răzbunător. Rămâne în continuare surprinzător de ce preşedintele nu a schiţat nici un gest până acum să-şi apere ministrul – pe care el însuşi l-a impus.
Se întăresc astfel zvonurile care spuneau că Monica Macovei nu se mai află de ceva vreme în graţiile lui Băsescu şi se explică luările de poziţie diferite în diverse situaţii ca de pildă la referitoare la CSM şi la Ilie Botoş.
Oricum, este evident că şi lui Tăriceanu i se pregăteşte ceva. A şocat pe toată lumea anunţul făcut recent de PD care a stabilit deja data congresului de fuziune, deşi o minimă decenţă cerea ca acest lucru să se facă după o consultare prealabilă cu PNL. Nu de alta, dar poate Tăriceanu, de exemplu, şi-o fi luat bilete la mare pe 15 iulie...
Anunţul PD şi recentele acţiuni ofensive împotriva premierului demonstrează că traian Băsescu s-a săturat de Tăriceanu şi încearcă prin toate mijloacele să-l elimine. şi în momentul de faţă, datorită Constituţiei nu dispune decât de un singur mijloc: fuziunea PD-PNL şi crearea unui alt partid cu un alt preşedinte – îşi face cineva iluzia că preşedintele noului partid va fi Tăriceanu? – care să devină şi premier.
Astfel se explică şi sprijinul asumat al premierului pentru Patriciu, liderul de facto al unei facţiuni importante din PNL. De altfel, facţiunea pro-Băsescu din PNL nu este foarte mare şi nici influentă, fiind formată mai degrabă din outsideri gen Stolojan, Stoica, Mona Muscă sau recent pedepsitul Boureanu.
Readucerea pe tapet a fuziunii vine într-un moment cum nu se poate mai prost ales. Atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, România chiar are alte priorităţii. În plus, discuţiile acestea dau o gură de aer nesperată PSD-ului într-o perioadă în care acest partid este complet groggy.
Nu fac parte dintre cei care spun că PSD se va auto-dizolva. Însă, prin dispariţia lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu, dimpreună cu unii dintre „dinozaurii” partidului îl transformă într-un partid „normal”. PSD nu mai are nici o şansă să devină partidul-stat care domina autoritar viaţa politică. Ba din contră, erau toate şansele ca acest partid să ajungă marginalizat complet.
Aşa, printr-o eventuală unificare a PNL-PD, PSD este forţat să rămână strâns-unit şi viaţa politică românească este forţată spre un sistem bipolar. Oricum, modul în care anunţul a fost făcut denotă fie prostie, fie pur şi simplu este o lovitură pe la spate.
De altfel, de la începutul anului tot asistăm la un joc de-a şoarecele cu pisica pe tema unificării. Tăriceanu a avut o întâlnire cu Stoica şi programase o întâlnire cu Stolojan, erau programate unele dezbateri, oricum, o abordare ceva mai normală şi mai coerentă a ideii de unificare – deşi sunt convins că din partea lui Tăriceanu este doar tragere de timp fiindcă o eventuală unificare ar însemna o eliminare a lui din prim-planul vieţii politiciii.
Cât de utilă este în acest moment unificarea?
În momentul de faţă ambele partide au probleme serioase de credibilitate şi de competenţe. Ar fi o uniune între unul care nu aude şi unul care nu vede. De asemenea, există serioase probleme ideologice. Dacă PD nu a avut scrupule în a-şi schimba ideologia social-democrată pe care o practica de 15 ani, cu PNL va fi ceva mai greu. Spre deosebire de PD, în PNL există mulţi simpatizanţi ai ideologiei – fără a fi foarte entuziasmaţi de performanţele şi prestaţia conducerii acestui partid. Din acest punct de vedere, eu unul sunt convins că majoritatea membrilor şi simpatizanţilor PNL s-ar opune unei schimbări ideologice. Ca să nu mai vorbim că, pe plan internaţional, PNL are o poziţie bună în cadrul Internaţionalei Liberale, spre deosebire de PD care a renunţat la Internaţionala Socialistă şi încă nu a fost primit în cea Populară, decât cu statut de observator. Dacă populismul practicat de preşedintele Traian Băsescu şi liderii de frunte ai PD ţine pentru moment loc de ideologie – este de văzut dacă asta poate rezista pe termen lung – se ştie că ideologia creştin-democrat/populară nu a făcut prea mulţi adepţi în România, PNţCD fiind şi în vremurile bune o formaţiune în jur de 10%, iar UDMR fiind votat pentru caracterul său de reprezentant al minorităţii maghiare decât pentru ideologia creştin-democrată. Ca să nu mai vorbim de trecerea bruscă de la o doctrină la alta, asta după ce preşedintele afirmase cu numai câteva luni mai devreme că 80% din membri PD sunt social-democraţi.
Lăsând la o parte totala inoportunitate a unei asemenea dezbateri pe acest subiect acum înaintea raportului de ţară, există o serie de probleme serioase care pun sub semnul întrebării fezabilitatea unui asemenea demers:
Piedici în calea noului partid:
• Problema alegerii viitorului preşedinte.
• Problema doctrinei: membrii PNL, respectiv PD trebuie să împace doctrina liberală cu cea populară (social-democrată).
• Numărul mai mare de membri ai PNL, numărul mai mare de organizaţii liberale în teritoriu, structura organizatorică diferită ar face imposibila paritatea 1/1.
• Incompatibilităţile şi diferendele la zi din unele filiale ale PNL şi PD.
• Inevitabila luptă pentru putere în preconizatul nou partid.
• Inevitabila luptă pentru posturile din administraţia publică locala, pentru şefia serviciilor descentralizate.
• Posibile diferende generate de poziţiile pe listele electorale sau desemnarea candidaturilor în cazul sistemului de vot uninominal.
• Denumirea noului partid.
Unificarea ar fi avut sens imediat după câştigarea alegerilor când exista o anumită sinergie şi un anumit entuziasm şi în mod sigur s-ar fi evitat multe din discuţiile care au avut loc în cadrul Alianţei. În momentul de faţă discuţiile sunt inutile şi unificarea nu este nici o urgenţă,nici fezabilă din punct de vedere politic. Din punct de vedere practic ar însemna crearea unei forţe politice foarte slabe, cu facţiuni interne multe şi în permanentă dispute şi, ce este cel mai important, ar însemna o întărire a PSD. Spectrul nostru politic ar fi dominat astfel de un partid de dreapta născut artifical şi un partid de stânga nereformat, dominat încă de ideile comuniste.
posted at 15:54:26 on 02/01/06 by Cristian Banu - Category: General

Comments

No comments yet