Ani de-a rândul UDMR a fost pentru românii raţionali un model politic invidiat. Atitudinile europene, tonul moderat şi elegant erau net superioare gronianismului politicianului „rromân”. Desigur, pentru „rromânii verzi” udemeriştii nu voiau altceva decât să ne fure Ardealul.

În martie 1990, la Târgu Mureş a avut loc una dintre cele mai sinistre diversiuni, care avea să ducă la renaşterea securităţii ceauşiste. Fără a crede în teoria conspiraţiei, nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva ni se pregăteşte ceva similar. Prin presă apar tot felul de zvonuri că „secuii pregătesc ceva”. Apar ca din senin nişte proiecte de lege a siguranţei naţionale dubioase. Sunt tot felul de semne că „se pregăteşte ceva”. Cine anume pregăteşte, nu este foarte clar, după cum nici foarte clare nu ar fi mobilurile.
Toate aceste situaţii neplăcute prin UDMR într-unul dintre cele mai proaste momente ale sale. Încă de la începutul acestei guvernări, ea purta stigmatul guvernului negociat iniţial cu PSD, precum şi colaborarea excelentă cu acelaşi partid în legislatura trecută. De altfel, din 1996, UDMR se află permanent la putere, reuşind să obţină câteva avantaje deosebite pentru minoritatea maghiară. Dar oare sunt ele avantaje?
În momentul de faţă mie mi se pare că minoritatea maghiară trăieşte într-o enclavă auto impusă. Iar eforturile UDMR au fost permanent orientate către izolarea minorităţii maghiare. şi-au creat şcoli separate, inclusiv universităţi, vor instituţii administrative proprii. Nimeni nu le cere ungurilor să renunţe la identitatea naţională. Însă nu cred că izolarea şi enclavizarea reprezintă o soluţie. Incidentele din Franţa au arătat unde poate duce (auto)izolarea.
Trăim într-o lume globală, o lume în care graniţele dispar, comunităţile se deschid şi se integrează în altele mai mari. În aceste condiţii, politica izolaţionistă condusă de UDMR a fost exact inversul a ceea ce ar fi avut nevoie minoritatea maghiară.
Aşa s-a ajuns, de exemplu, ca Harghita şi Covasna să fie unele dintre cele mai sărace zone din ţară fiind percepute ca zone „nesigure”, „fluide”, „cu probleme”, din această cauză fiind evitate.
Din păcate însă, UDMR a avut – şi va continua să aibă, o contrapondere relativ importantă în politica românească, prin PUNR, PRM, PNG şi acum PD. Numai că acest filon naţionalist este totuşi limitat la maxim 20% din electorat, el prinzând în special în zonele sărace, slab educate.
Din păcate clasa politică de naţionalitate română nu este suficient de matură pentru a deveni o clasă politică reprezentativă pentru români. Tentaţia derapajelor naţionaliste „care dau bine la electorat” este foarte mare. Nu ştiu însă cât îl poate ajuta pe Emil Boc discursul naţionalist să ascundă faptul că este un primar incompetent. Reacţiile din societatea civilă mă fac să cred că electoratul a evoluat un pic mai repede decât politicienii şi ascunderea în spatele naţionalismului nu are priză reală.
Preţul pâinii şi al laptelui devin mai importante decât fantasmagoriile unor politicieni debili.
În plus, oscilaţiile UDMR şi comportamentul din ultima vreme au accentuat imaginea negativă pe care această organizaţie începuse să o aibă, nu doar în rândul majorităţii. De altfel, UDMR beneficia de votul „unanim” al minorităţii maghiare mai degrabă din cauză că nu exista alternativă şi dintr-un „patriotism local”. Dar şi datorită faptului că partidele politice româneşti nu au prezentat o ofertă politică coerentă adresată minorităţii maghiare (nu că partidele româneşti ar prezenta o ofertă politică coerente în vreun domeniu). Sunt convis că oscilaţiile recente în care UDMR s-a situat de cealaltă parte a baricadei au dezamăgit şi minoritatea maghiară la fel cum, au dezamăgit şi pe cei care sperau că parlamentarii au înţeles că este timpul să se facă o curăţenie. Din această cauză, cred că în momentul de faţă situaţioa UDMR pe scena politică românească este din ce în ce mai incertă şi nu cred că va mai avea vreodată reprezentare parlamentară.
UDMR pierde şi datorită faptului că, în momentul de faţă, relaţiile dintre români şi maghiari sunt mai bune ca oricând (continui să cred că nici înainte nu erau foarte rele, problema constituind-o capetele înfierbântate şi de-o parte şi de alta). Pierde datorită îmbunătăţirii relaţiilor dintre România şi Ungaria. Pierde datorită inadecvării la cerinţele reale ale societăţii româneşti, comportamentul de zilele trecute din parlament dezamăgind pe toată lumea şi dovedind o imaturitate la care nu m-aş fi aşteptat (nu este posibil ca în urma unei certe cu un papagal ca Boc să votezi împotriva voinţei electoratului, împotriva României în definitiv). Pierde şi datorită unor acuzaţii de corupţie la adresa principalilor săi lideri, acuzaţii care sunt din ce în ce mai vocale.
Va fi bine sau rău pentru minoritatea maghiară? Este greu de estimat. Personal cred că va fi bine, deoarece consider că UDMR, alături de PRM şi celelalte partide naţionaliste româneşti au avut un rol important în izolarea şi enclavizarea minorităţii maghiare. Poate că lipsind „duşmanul”, filonul naţionalist român va ceda de la sine (sau poate îşi va găsi un alt duşman şi va lăsa minoritatea maghiară în pace).