După ce timp de doi ani a tot semănat dezbinare şi ţinte false, Traian Băsescu īncepe acum să culeagă roadele, care nu sunt foarte īmbucurătoare nici pentru el, nici pentru singurul partid care i-a mai rămas alături (PLD este o glumă proastă, nu un partid). Multe din mişcările sale politice, atāt pe zona internă, dar şi īn politica externă (de exemplu apropierea de Voronin sau rămānerea īn Irak) i se īntorc acum ca un bumerang.

Traian Băsescu a reuşit īn 2004 să mobilizeze exemplar o anumită zonă a societăţii civile şi să răstoarne rezultatele alegerilor cāştigate de PSD. Un rol important īn această răsturnare l-a avut chiar duşmanul său de azi, Dan Voiculescu, demonizat acum de mass-media partizană a Cotrocenilor, ceea ce denotă măcar un dublu standard. Īn definitiv, īn 2004, Traian Băsescu avea opţiunea de a numi un guvern Mircea Geoană (gata pregătit) pe care să-l torpileze aşa cum a torpilat guvernul Tăriceanu, după care, cānd era gata fezandat, să organizeze alegeri anticipate. Nimeni nu spune că alegerile anticipate nu ar fi reprezentat o soluţie, PSD-ul ajungānd să scadă īn sondaje abia după ce ideea alegerilor anticipate fusese abandonată. Dacă s-ar fi organizat alegeri anticipate īn 2005, Alianţa D.A. tot nu ar fi reuşit să adune voturile necesare guvernării.
Dacă privim retrospectiv la ultimii doi ani, observăm că la intervale regulate Traian Băsescu a lansat tot felul de ţinte care ulterior s-au dovedit false, dar care au consumat resurse importante: uniunea PNL-PD, īntr-un moment īn care nici un partid nu voia asta, axa Bucureşti-Londra-Washington, alegeri anticipate, răpirea din Irak, īndepărtarea lui Năstase şi Văcăroiu din fruntea camerelor Parlamentului (atenţie! Adrian Năstase s-a īndepărtat singur īn urma gafei politice – fiindcă nu este clar dacă avem vreo infracţiune! – cu mătuşa Tamara, fiind devorat de lupii tineri din PSD, Alianţa D.A. neavānd vreun mare merit la asta, dacă ar fi fost după ei, Năstase ar fi rămas ca şi Văcăroiu īn funcţie), apropierea de Voronin, „rolul strategic al Romāniei la Marea Neagră”, „licuricii”, „grupurile de interese”, „oligarhii liberali”, „mogulii de presă”, parlament unicameral, vot uninominal... şi aş mai putea continua, dar cred că este suficient.
Este guvernul Tăriceanu bun? Rău? Incompetent? Competent? Īn principiu, putem spune că avem un guvern mai bun decāt guvernul Adrian Năstase, judecānd după performanţele economice – deşi, chiar şi aici, preşedintele a găsit ceva de criticat, lăudānd recordul de creştere economică stabilit de Adrian Năstase şi pe care Tăriceanu nu a reuşit să-l depăşească. Practic, este greu de judecat, atāta vreme cāt putem vorbi de un guvern „din zile de război”. Tārāt īn atātea dispute mediatice şi rivalităţi politice, guvernul Tăriceanu nu a avut şansa reală de a demonstra că poate face ceva. Să ne amintim numai circul făcut de Traian Băsescu la numirea unor miniştri liberali sau chiar la ceea ce se petrece acum cu Cioroianu. Ca să nu mai vorbim că de nu ştiu cāte ori guvernul a fost īntors din drum de o răzgāndire a Partidului Democrat, răzgāndire venită īn urma unui telefon de la Cotroceni. Astfel, a reuşit să-şi dinamiteze construcţia politică ce l-a adus la Cotroceni, construcţie dorită īncă de electorat.
Īn doar doi ani de mandat, Traian Băsescu a ajuns să se izoleze atāt īn plan intern, cāt şi īn plan extern. Prin aşa-zisa axă, a reuşit să enerveze din chiar prima zi de mandat pe toată lumea, pe americani, pe englezi şi Uniunea Europeană. Cu Franţa (remember faza cu „tainul” premierului francez?) şi Germania şi acum relaţiile au rămas reci. A īntărātat Rusia īntr-atāt īncāt plătim cel mai mare preţ la gaze (desigur, pentru asta nu este vinovat numai Băsescu, īnsă nici „declaraţiile de dragoste” ale acestuia nu sunt īn măsură să ajute). A cauţionat un rusofon la conducerea Republicii Moldova care acum s-a trezit şi-i dă cu flit vorbind de minoritarea „moldovenească” din Romānia, total lipsită de drepturi... Săracii botoşeneni, ieşeni, vasluieni, cum fac ei coadă la ambasada republicii Moldova pentru emigrare de rău ce o duc īn Romānia. Mă rog, este dificil de spus că Traian Băsescu face politică externă. De fapt, toate acţiunile sale de „politică externă” au un scop politic intern. Declaraţiile dure la adresa Rusiei fac rău Romāniei, īnsă plac electoratului său. Declaraţiile despre „tainul” francez duc la o răcire a relaţiilor cu Franţa, dar electoratul său jubilează. Nu am stat să fac o contabilizare exactă, īnsă marea majoritate a vizitelor īntreprinse de Băsescu (inclusiv īn SUA sau īn Marea Britanie) sunt „vizite de lucru”, ultimele ca importanţă īn protocolul diplomatic – aici trebuie menţionat că acest lucru este valabil şi pentru ceilalţi doi preşedinţi, fiind vorba de un eşec general al politicii externe romāneşti. Ultimul duş rece l-a primit recent la Bruxelles şi probabil că domnul Barrosso a avut ceva de furcă pentru a-l face să renunţe să ridice poalele politicii interne după cum ameninţase īn ţară īn direct la TVR. Sunt lucruri care contează, şi nu foarte puţin.
Desigur, atunci cānd cele mai critice voci la adresa lui Băsescu sunt Voiculescu şi Vadim este foarte uşor pentru fanii preşedintelui să respingă majoritatea acuzaţiilor. Īnsă o parte dintre acuzaţii vor fi preluate şi de alte persoane, mai credibile. Aşa cum am mai spus, singurul avantaj al lui Traian Băsescu īl reprezintă statuia sa de unic luptător īmpotriva corupţiei. Ei bine, tocmai asta va face comisia parlamentară: va īncerca să toace mărunt soclul statuii pānă cānd ea se va prăbuşi de la sine sub povara propriei greutăţi.
Nu trebuie uitat că multe dintre lucrurile care i se impută acum lui Băsescu erau cunoscute, īnsă ele au fost cumva ascunse sub preş de nevoia de zeificare, de nevoia de a crea un oponent puternic la adresa exasperantului PSD. Fiindcă imaginea omul politic Traian Băsescu este una creată artificial de o nevoie. Īn 2004, Romānia avea nevoie de un erou care să o scape de „balaurul” pesedist şi de hidra corupţiei. „Balaurul” este acum cam anemic şi nu ştiu dacă īl mai percepe cineva ca o ameninţare, īn ciuda īncercărilor lui Traian Băsescu de a resuscita mitul „PSD=BauBau”. Nici corupţia nu mai este ce a fost, niciunul din membri actualei puteri nefiind perceput ca fiind corupt aşa cum erau percepuţi membri administraţiei Năstase (mă rog, poate Elena Udrea şi soţul ei, īncă o problemă a preşedintelui).
Marele avantaj al lui Traian Băsescu īn momentul de faţă este că nu există un bau-bau suficient de puternic care să mobilizeze cu adevărat electoratul, astfel īncāt preşedintele īşi păstrează electoratul din inerţie.
Īn 1996, puterea a fost schimbată de exasperarea faţă de brejnevismul guvernării Iliescu/Văcăroiu. Īn 2000, au decis exasperarea faţă de haosul administrativ al Convenţiei Democrate şi ameninţarea reprezentată de Vadim Tudor. Īn 2004, exasperarea faţă de corupţia PSD. Ce va fi īn 2008?
Iniţial, am crezut că vom avea o bătălie centrată īn jurul lui Traian Băsescu. Cred că m-am īnşelat. Cu toate păcatele sale, nu cred că Traian Băsescu poate fi transformat īntr-un BauBau” suficient de puternic pentru a mobiliza energiile „key opinion leaders”, cei care fac diferenţa la alegeri. Preşedintele a fost prea mult mitizat ca statuia sa să fie demolată aşa de uşor. Pentru a reuşi īmpotriva lui Traian Băsescu, trebuie inventat un bau-bau suficient de serios ca să mobilizeze energiile „key opinon leaders”. Īn momentul de faţă eu nu văd decāt un singur potenţial bau-bau: Gigi Becali. Acesta are şi avantajul că, prin ricoşeu, īl loveşte şi pe TraianBăsescu. Este de ajuns ca īn campania electorală să prezinţi īntr-un clip celebrul şpriţ de la Golden Blitz.
Gigi Becali reprezintă deja o problemă serioasă astfel īncāt să apară campanii „īmpotriva becalizării spaţiului public” ceea ce face să se poată mobiliza energii semnificative īmpotriva sa. Imaginaţi-vă ce semeseuri suculente s-ar putea face pe seama lui Jiji: „şi dacă ramuri bat īn jeam/şi iese iarăşi Jiji/Să-mi bag ... –n el de neam/şi emigrez īn Fiji.” Nu sună bine „Opriţi Becalizarea!” „Să facem o Romānie Europeană!”?

PS
Prin „Key Opnion Leaders” nu mă refer la „analiştii neamului”, care nu prea mai au credibilitate, ci la oamenii cuminţi, indiferent de profesie, oameni care au capacitatea de a inlfuenţa pe cei din jurul lor.