Printre scenariile vehiculate de mass-media se numără şi „guvernul de uniune naţională”. „Guvernul de uniune naţională” sau „guvernul de tehnocraţi” reprezintă unul din miturile de bază ale mentalului colectiv românesc. Până acum, România a exersat de două ori această soluţie miraculoasă şi ambii premieri „tehnocraţi” au rămas şi acum pentru mulţi „cei mai buni premieri ai României”, deşi primul a făcut numai prostii iar cel de-al doilea n-a făcut nimic.

Aparent, guvernul de „tehnocraţi” este o soluţie la criza politică ce s-a adâncit în ultima perioadă. Dacă însă analizăm mai adânc această variantă, observăm că un guvern de tehnocraţi avantajează în mod evident PSD-ul şi PNL-ul şi îl dezavantajează pe Traian Băsescu.
Preşedintele şi-a construit cariera politică demonizându-i pe ceilalţi. Ca primar al Capitalei a dat vina pe consiliul general şi pe PSD, profitând şi de inabilităţile politice ale lui Adrian Năstase care a făcut absolut totul pentru a-i legitima discursul. Ca preşedinte, şi-a identificat duşmanul în „sistemul ticăloşit” şi l-a transformat pe Tăriceanu în cel mai de frunte reprezentant al acestuia. S-a războit permanent cu guvernul, transformând scena politică într-un bâlci. Toată popularitatea sa se sprijină pe conflicte, pe războaiele pe care le poartă cu unul sau cu celălalt. Dacă acceptă un guvern de tehnocraţi, rămâne fără un inamic important şi nu doar că nu va mai avea pe cine să mai certe, ci în mod evident va pierde dacă va avea ceva de reproşat şi acestui guvern. Celorlalţi le va fi foarte uşor să arate că problema era de fapt în altă parte şi practic cariera lui politică se va încheia.
În al doilea rând, un guvern de tehnocraţi impus acum va avea o viaţă lungă, peste un an şi jumătate – adică mult peste durata normală de viaţă a unui astfel de tip de guvern, care în mod obişnuit are un rol limitat de a gestiona ţara până la organizarea alegerilor. Va fi deci un an şi jumătate de linişte, în care Băsescu va trebui să stea cuminte la Cotroceni, în vreme ce inamicii politici vor lua un binemeritat respiro care le va permite să se repoziţioneze linişte. Mass-media noastră nu este interesată de evenimentele de acum două zile, darămite de cele de acum un an. PNL-ul şi PSD-ul vor avea timp să se organizeze, prostiile din 2007 vor fi fiind de mult uitate.
În al treilea rând, fără adăpostul diversiunilor lansate de preşedinte, PD-ul va fi vulnerabil investigaţiilor şi la fel de expus scandalurilor mediatice ca şi celelalte partide. PD-ul şi Traian Băsescu au câştigat procente datorită acuzaţiilor la adresa PNL. Odată ce acesta nu mai poate fi demonizat PD-ul va trebui să-şi găsească alte surse de alimentare a bazinului electoral. Ei acum deja au intrat pe un uşor trend descendent şi prin agăţarea de fotoliile puterii deja şi-au creat o imagine nu tocmai plăcută, contrastând cu ideea de partid moral şi cu coloană vertebrală. Vor fi puşi în situaţia de a pleca oficial de la guvernare, situaţie care nu cred că va conveni multora din partid, chiar dacă guvernul de „tehnocraţi” va avea grijă să nu supere pe nimeni. Deja sunt vizibile anumite răceli între preşedinte şi PD şi este posibil ca le să se accentueze.
Cel mai rău vor fi loviţi cei de la PLD, care, prin plecarea de la guvernare a lui Tăriceanu vor fi lipsiţi de principalul lor subiect de discuţie, centrul existenţei lor ca partid. Ce-or să mai spună Raluca ţurcan, Cristian Boureanu sau Stolojan pe la talk-showuri?
Cel mai probabil, Traian Băsescu încearcă să-şi recupereze un rol pe care de fapt nu l-a jucat niciodată, acela de mediator. În ultima vreme s-a tot întâlnit cu „societatea civilă” pe tema votului uninominal, şi-a schimbat consilierii la Cotroceni aducând oameni cu un profil mai orientat spre comunicare. Este aici o încercare de contracarare a mişcării lui Tăriceanu de asumare a acestui rol şi o tentativă de construire a unui alibi în vederea unei acţiuni de forţă. Interesul aici nu este de a rezolva criza, ci de a arăta electoratului că a încercat dar – ca de atâtea ori –, „sistemul ticăloşit nu se lasă” şi atunci soluţia ar fi recurgerea la popor. Graţie deciziei Curţii Constituţionle, Traian Băsescu este în pericol serios de a fi suspendat şi apoi alungat din funcţie. De aceea, strategia lui de apărare mi se pare a fi escaladarea crizei politice şi protejarea imaginii sale de „unic luptător împotriva sistemului ticăloşit” în vederea mobilizării electoratului său la urne în momentul suspendării.
Este evident că preşedintele nu este interesat de rezolvarea crizei. Dacă ar fi fost interesat de aşa ceva, interviul de la BBC ar fi avut un alt ton, Cioroianu ar fi fost ministru de Externe, Cezar Preda (altfel un om cuminte şi moderat) nu s-ar fi răţoit la „nesimţiţii de liberali”, Traian Boc ar fi spus şi el ceva şi nu s-ar fi ascuns de o săptămână...
Interesul preşedintelui este de a arăta că instituţiile statului nu mai funcţionează, partidele politice s-au „încârdăşit” şi că singura soluţie este ca „poporul” să facă dreptate şi ordine. Adică, în primul rând să-l apere pe el de suspendare şi după aia mai vorbim noi. Aşa că mâine la Cotroceni nu vom avea tentative de rezolvare a crizei, ci încă un pas spre escaladarea acesteia.