Traian Băsescu primeşte cele mai puternice lovituri din partea apropiaţilor săi, nu din partea inamicilor politici. După ce Elena Udrea i-a dejucat planul de distrugere a lui Tăriceanu prin scandalul „bileţelul”, Claudiu Săftoiu îi dă o lovitură şi mai puternică preşedintelui. Elena Udrea şi Claudiu Săftoiu au făcut mai mult decât o pot face vreodată Geoană, Tăriceanu sau Voiculescu.

La vremea respectivă, ideea era ca scandalul bileţelul să fie declanşat de Traian Băsescu însuşi în Parlament şi, cu ajutorul unei aripioare prietene din PSD să-l dea jos pe Tăriceanu. Din păcate pentru preşedinte, Elena a scăpat porumbelul mult mai devreme şi tot scandalul s-a întors ca un bumerang împotriva preşedintelui. Opoziţia, în loc să se concentreze asupra ţintei celei mai uşoare, a preferat vânatul mai spectaculos şi a declanşat războiul împotriva preşedintelui cu consecinţele pe care le vedem acum.
Claudiu Săftoiu vine şi el şi-i face o bucurie preşedintelui, într-un moment în care numai de asta nu avea nevoie şi încă pe un subiect absolut suculent: serviciile secrete şi ascultarea telefoanelor. Nimeni nu ştie exact care este realitatea însă folclorul spune că în România ascultarea telefoanelor este sport naţional. Însuşi preşedintele a avut mai multe ieşiri ambigue în public pe seama ascultării telefoanelor, alimentând ideea că foloseşte în interes personal serviciile secrete. Săftoiu oferă exact dovada de care aveau nevoie inamicii preşedintelui. Mai mult, păţania lui Săftoiu le oferă liberalilor argumentul cel mai de preţ că opoziţia faţă de nominalizarea lui Cioroianu este doar o şicană la adresa liberalilor (asta fiindcă pentru presa românească ceea ce s-a întâmplat alaltăieri este deja preistorie, altfel, liberalii ar fi avut alte câteva exemple savuroase, de la blonda de la Integrare până la prietena preşedintelui Norvegiei, şi ca să nu dăm numai exemple blonde, să adaugăm şi bruneta prefect al Capitalei).
Aceste două lovituri puternice clatină serios soclul statuii băsesciene şi sunt mult mai importante decât orice sforţare a premierului sau a opoziţiei. Realitatea dură este că preşedintele, ca om politic, nu are rival serios în politica românească. Poate, cel mult, Ion Iliescu. Pe lângă preşedinte, ceilalţi politicieni au aerul unor copii poznaşi surprinşi de profesor. Incapabili de iniţiative, incapabili de multe ori să reacţioneze inteligent, politicienii noştri se lasă păcăliţi de fiecare dată de Băsescu.
Dacă Geoană a rămas la nivelul de „prostănac” strivit de umbra „bunicuţei”, Călin Popescu Tăriceanu dă semne de trezire şi de acţiune coerentă. Călin Popescu Tăîriceanu cel de acum câteva luni ar fi amânat alegerile euroepene pur şi simplu, aşa cum a anunţat netam-nisam retragerea trupelor din Irak, asta ca să dau un singur exemplu. Pe de altă parte însă, păstrarea în prim-plan a unor personaje precum sinistra Norica Nicolai sau penibilul Radu Stroe (mai ales în condiţiile în care acesta din urmă nu mai are nici măcar sprijinul partidului) ne arată că Tăriceanu nu este încă pregătit să joace „la seniori”.
Ceea ce a înţeles Băsescu (şi înaintea lui, Ion Iliescu) este că politica nu se face „în laborator”, ci cu faţa la electorat. Celor doi li se adaugă Gigi Becali, care, la fel, se adresează electoratului direct, consolidându-şi poziţia. Degeaba se înfoiază acum Călin Popescu Tăriceanu şi se dă cocoş (ups, poate n-ar fi trebuit să folosesc termenul acesta), acţiunile sale nu vor avea nici un impact electoral atâta timp cât el continuă să cauţioneze nişte nulităţi sau să acţioneze în răspăr cu aşteptările electoratului său. Simpla demonizare a lui Traian Băsescu nu este suficientă atâta vreme cât nu propune şi o alternativă. Or, în momentul de faţă, alternativa este una la fel de păguboasă. PNL-ul şi Tăriceanu au ajuns la putere cu sprijinul unui electorat anti-PSD, care l-a acceptat pe Trian Băsescu numai şi numai ca să nu iasă Adrian Năstase.
În momentul de faţă, principala problemă a lui Tăriceanu este că – spre deosebire de Traian Băsescu – el nu are o alternativă serioasă. Ok, preşedintele e „the bad guy”, îl suspendăm, alungăm PD-ul de la guvernare. What’s next? Guvernare împreună cu PSD-ul? E sigur că vrea asta? Guvern minoritar? PD-ul şi PLD-ul se vor întrece în moţiuni de cenzură şi timp de un an şi jumătate cât mai sunt până la alegeri îl vor toca mărunt.
Singura şansă a lui Tăriceanu este terminarea definitivă a PD-ului (şi a lui Traian Băsescu, evident). La vremea lui, a încercat acelaşi lucru şi Adrian Năstase. Foarte greu nu ar fi, este de ajuns ca justiţia să ia la modul serios la purecat o serie de afaceri nebuloase pe care Monica Macovei şi Daniel Morar le-au protejat până acum. Însă poate premierul să facă asta? Hai să ne gândim ce ar fi fost actualul scandal politic dacă Elena Udrea tăcea din gură şi Claudiu Săftoiu nu gafa ca un papagal. Mă tem că acum Tăriceanu ar fi devenit şi el asemenea lui Adrian Năstase un chibiţ pe la emisiunile TV sau ar fi redactat editoriale în „Adevărul”.
Azi are şansa de a arăta că poate ceva, faţă în faţă cu Băsescu chiar în bârlogul acestuia.