Asta a propus preşedintele Traian Băsescu în viziunea plictisitoarei sale portavoci, Emil Boc. Soluţia sună, desigur, frumos: faceţi fie o majoritate parlamentară, fie alegeri anticipate. Din păcate însă, nici una din variante nu pare nici posibilă, nici fezabilă.

Alegerile anticipate sunt o temă populistă şi aducerea perrmanentă a ei în discuţie denotă măcar neseriozitate. În primul rând, sunt imposibil de organizat din cauza limitărilor legislative. În al doilea rând, ele nu ar aduce o schimbare: conform sondajelor, cele trei partide principale se învârt pe la 20% fiecare, plus sau minus câteva procente, ceea ce ne va aduce după alegeri în aceeaşi situaţie: imposibilitatea creării unei majorităţi parlamentare.
De partea cealaltă, alcătuirea unei majorităţi parlamentare cu actuala configuraţie a parlamentului nu este posibilă, deoarece aşa-zisa majoritate are un singur element de consens: lupta împotriva lui Traian Băsescu. Altfel, între membri „patrulaterului negru” există mai multe elemente de divergenţă decât de consens. PSD-ul nu are nici cheful şi nici interesul de a prelua o guvernare la jumătatea mandatului, avându-l la Cotroceni pe Traian Băsescu şi în parlament PD-ul şi PLD-ul gata să-l sfâşie. PNL-ul parcă ar guverna singur, parcă i-ar ţine pe democraţi alături şi ar trage de timp până la alegeri. PD-ul ştie că dacă pleacă de la guvernare ajunge în percol de moarte la câte adversităţi au acumulat prin ricoşeu de la Traian Băsescu şi se agaţă cu dinţii de fotolii. Dan Voiculescu şi Vadim Tudor se străduie să creeze cât mai mult circ la ultima lor reprezentaţie parlamentară şi au tot interesul să-şi prelungească şederea până la capăt, iar UDMR-ul trage cu dinţii să mai obţină ceva, doar-doar vor reuşi să resusciteze interesul minorităţii maghiare.
În aceste condiţii care ar fi soluţia?
Soluţia este una simplă, atât de simplă încât mă surprinde că nimeni nu a venit cu ea până acum. Mă rog, este o mirare retorică, fiindcă actuala clasă politică are ca principală caracteristică rezolvarea efectelor şi nu a cauzelor.
Care sunt cauzele actualei crize politice? Nu cearta dintre Băsescu şi Tăriceanu. Ci o Constituţie prost concepută, gândită pentru o guvernare mono-coloră, în care preşedintele şi premierul aparţin aceluiaşi partid şi au aceleaşi interese, dincolo de mici giumbuşlucuri sau ciondăneli (cum au fost între Năstase şi Iliescu).
Blocajul instituţional este cauzat şi de proasta segregare a atribuţiunilor instituţiilor statului, care derivă tot din Constituţie.
În al doiea rând, ţinând cont pe termen scurt şi mediu o majoritate parlamentară va fi greu de realizat, cred că se impune adoptarea unui sistem de „bonusare” a învingătorului în alegeri astfel încât acesta să primească automat majoritatea parlamentară, creând însă mecanisme de control astfel încât această majoritate să nu fie abuzată. De exemplu, am putea avea Senatul ales prin vot uninominal şi acorda acestei camere dreptul de a demite guvernul şi a impune alegeri anticipate, în vreme ce Camera Deputaţilor ar fi camera „executivului”, care să asigure votarea legilor necesare programului de guvernare, Senatul urmând să aibă drept de veto asupra unor chestiuni „de importanţă naţională”.
Desigur, este doar o propunere, însă mi se pare evident că avem o problemă de sistem şi nu de persoane. Sistemul ar trebui să funcţioneze indiferent de persoane, de simpatiile sau antipatiile dintre acestea. În cazul de faţă avem situaţia unor prieteni care s-au certat la jumătatea mandatului, dar, prin separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare am putea avea foarte bine situaţii de coabitare, în care din start se presupune adversitatea între preşedinte şi premier.
Mai devreme sua mai târziu, tot la această soluţie se va ajunge. De câştigat, vor câştiga însă cei care o vor propune primii. Cine vor fi aceia?