Recentele sondaje de opinie par să acrediteze ideea că poporului îi plac oamenii anti-sistem, ceea ce este un semn că s-a săturat de actuala clasă politică. Cred însă că aici avem o problemă a diferenţei dintre vorbe şi fapte care nu aplică doar clasei politice, ci şi electoratului.

Această diferenţă între ce spune şi ce face electoratul se vede foarte bine la vot. Theodor Stolojan a avut dintotdeauna scoruri mari la capitolul încredere, însă nu a reuşit să depăşească niciodată 10-15% la voturi, adică abia spre o treime din cota sa de încredere. Însăşi celebra victorie a lui Traian Băsescu din 2004 se datorează mai mult campaniei BTL dintre cele două tururi bazate pe scandalul nelămurit nici acuma al fraudării alegerilor care i-a adus un plus de vreo 200,000 de voturi pe fondul unei mai bune mobilizări a electoratului de dreapta şi a relaxării electoratului PSD care câştigase alegerile parlamentare la o diferenţă rezonabilă.
George Becali încă nu a avut încă ocazia să-şi testeze la modul real popularitatea şi „încrederea”, dar sunt convins că partidul său nu va depăşi 10%, chiar şi în cazul mobilizării exemplare a BOR. Nu trebuie că uitat că deşi acum doi ani popularitatea sa era destul de mare, numărul de voturi obţinut a fost în jur de 1%.
Un alt politician „de laborator” care stă foarte bine la capitolul încredere şi slab la capitolul colectării de voturi este şi cea de-a doua „soluţie de avarie”, Mugur Isărescu.
Aceşti patru politicieni s-au afirmat ca oameni anti-sistem (mai puţin Mugur Isărescu, care este văzut ca un „tehnocrat”) şi sunt percepuţi cumva ca nefăcând parte din el, astfel explicându-se scorurile lor superioare clasei politice în care, în ansamblu are o imagine negativă. Nu sunt însă foarte convins că aceste topuri măsoară încrederea – care este un termen suficient de vag pentru a putea însemna orice, fiindcă nu trebuie să fii sociolog ca să înţelegi că „încrederea” în Stolojan sau în Isărescu este totuşi altceva decât „încrederea” în Gigi Becali sau chiar Traian Băsescu. Aici este foarte posibil ca cei care au încredere în Gigi Becali să aibă încredere şi în Isărescu, deşi profilurile potenţialilor votanţi sunt diferite.
Pentru a obţine rezultate concrete, trebuie să pui întrebări concrete. Dacă întrebările ar fi fost formulate corect, probabil că scorurile ar fi fost mai aproape de adevăr. Nu ştiu câţi dintre cei 40% care au încredere în Gigi Becali l-ar acepta ca premier, de exemplu, sau – doar de dragul amuzamentului – ca guvernator al BNR.
Nu degeaba se spune despre sondaje că sunt ca bikini: îţi permit să-ţi faci o idee, dar ascund esenţialul.
Personal nu aş fi foarte îngrijorat de scorurile mari obţinute de politicienii „anti-sistem”. Vadim Tudor, precursorul politicienilor anti-sistem este epuizat ca om politic. Traian Băsescu, cel mai de succes politician anti-sistem este terminat, Stolojan este obosit. Singurul „fresh” este Gigi Becali, cel mai de jos dintre toţi şi, din această cauză, cel care se va epuiza cel mai repede. O vorbă românească spune că nu poţi face din coadă de câine sită de mătase care să mai şi cearnă.