Am tot urmărit reacţiile şi comentariile de după referendum pentru a vedea în ce măsură acest experiment va fi folositor pentru România, pentru clasa politică. În mod normal, cel mai dezamăgitor comportament l-a avut Traian Băsescu, iar cel mai lucid comportament l-au avut Ludovic Orban (asta da surpriză de proporţii) şi Ioan Rus (aici nu este nici o surpriză).

Nu că aş fi avut mari speranţe de la clasa politică. Aşa cum am spus încă de săptămâna trecută, referendumul va fi un eşec, dar mă gândeam că fiecare va încerca să tragă o concluzie corectă din ceea ce s-a întâmplat.
Traian Băsescu a demonstrat că este irecuperabil (ca şef de stat, fie şi suspendat, nu ai voie să-ţi pierzi cumpătul în faţa unei ziariste, oricât de agasantă şi de nesimţită ar fi, iar introducerea în Uniunea Europeană a „consultărilor populare” pe model cubanez reprezintă cel puţin o idee năstruşnică, asta ca să nu spun mai mult). Traian Băsescu nu a înţeles de ce nici un lider popular nu i-a trimis mesaje de susţinere, nici măcar după victorie, mesajul lui Barrosso în urma anunţării rezultatelor fiind de o răceală care îţi dă fiori, în ciuda eforturilor mai mult decât disperate ale democraţilor de a obţine un sprijin măcar la nivelul celor primite de adversari. Mai mult, „marele licurici” i-a dat serios peste nas în urma gafei de proporţii cu „masonii ruşi”, temă abandonată imediat.
Traian Băsescu a devenit un fel de mama Omida, cititoare în buletinele de vot, el „văzând” în loc de „Da” sau „Nu” că poporul vrea o nouă constituţie, o nouă clasă politică, o sănătate mai bună, o educaţie mai bună şi nu ar fi exclus ca până când se va termina de numărat să mai citească şi altceva...
Deşi scorul este unul „de maidan”, tabăra băsesciană nu trebuie să se culce pe ureche. Alergând practic de unul singur, Traian Băsescu obţine un rezultat slab, în condiţiile în care o parte au votat de fapt împotriva deciziei Parlamentului şi nu pentru Traian Băsescu. Preşedintele rămâne în jur de 35%, adică aproape cât era creditat de sondaje ca intenţie de vot (40%). Cum însă în cei 35% intră şi o parte din electoratul PSD şi PNL, semnalul ar trebui să fie mai degrabă îngrijorător. Suportul popular pentru preşedinte şi partidele sale nu pare a fi atât de mare precum eram făcuţi să credem.
De partea cealaltă, în tabăra perdantă, nici o asumare bărbătească a înfrângerii, nici o explicaţie a noncombatului... Mircea Geoană şi Corlăţean s-au agitat, dar este evident că nu au avut sprijinul partidului, iar în tabăra liberalilor a domnit tăcerea, mai mult agitându-se Graham Watson.
Călin Popescu Tăriceanu se comportă ca un fluturaş, de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. PNL trebuie să-şi asume vina de a nu fi participat la campanie şi de a nu fi lămurit propriul electorat ce vrea cu suspendarea preşedintelui şi, mai nou, cu monarhia.
În acest sens, soluţia propusă de Orban mi se pare cea mai potrivită, deşi poate fi o sabie cu două tăişuri. (Ca o paranteză, este foarte posibil ca propunerea lui Orban să fie o încercare de a-şi salva propriul cap, existând voci care îl vor ţap ispăşitor.) Retragerea de la guvernare ar avea următoarele aspecte pozitive pentru PNL:
- partidul ar intra în opoziţie şi nu s-ar mai expune atâta;
- ar avea şansa de a se uita gafele de la guvernare;
- nici unul dintre partide nu este propriu-zis pregătit de alegeri, aşa că pornesc toate cu şanse egale;
- dacă vor evita alegerile anticipate, celelalte partide se vor supune blamului popular, aducând în avantaj PNL; în cazul în care nu se vor face alegeri anticipate, PSD şi PD vor fi silite să bată palma şi tot ce a câştigat Băsescu se va nărui;
- există 80% şanse ca PSD să depună o moţiune de cenzură şi astfel liberalii să piardă fără glorie;
- în cazul unei campanii electorale, PD nu va putea beneficia de ajutorul lui Băsescu decât limitat;
- ar arăta că acest partid este alcătuit din bărbaţi.
Nu fac parte dintre cei care cred că PNL a murit şi că nu va mai intra în Parlament. Văzându-l pe Stolojan ca musca la arat în spinarea lui Traian Băsescu, rânjind satisfăcut şi declarând că a venit vremea să ia electoratul liberal cred că simpatiile pentru PNL au urcat din nou spre 20%. PNL rămâne singura alternativă de dreapta şi şansele să apară ceva pe acest culoar sunt minime, atâta vreme cât tabăra băsesciană este vizibil de stânga, iar discursul lui Băsescu vizează mai degrabă electoratul lui Gigi Becali decât clasa de mijloc.
Dincolo, la PSD, vom asista probabil la sacrificarea lui Hrebenciuc şi lui Ion Iliescu, ultimii doi mohicani ai partidului-stat de până în 2004. Nu cred că se va renunţa la Mircea Geoană, fiindcă el măcar are meritul de a fi luptat, atât cât a putut, practic de unul singur.
Până la urmă, liderii PNL şi PSD nu sunt vinovaţi faţă de Traian Băsescu – ci, din contră, aş putea spune – ci faţă de propriul electorat faţă de care nu şi-au făcut datoria. Nu suspendarea preşedintelui a fost o greşeală, ci managementul acestei situaţii. În clipa în care PSD-ul în scoate de la naftalină pe Ion Iliescu şi Mircea Geoană se ia de mână cu Vadim, în clipa în care PNL doarme în campanie organizând două simpozioane, când în fruntea comisiei de anchetă e pus Voiculescu, semnalele transmise sunt complet eronate, aşa că nu este de mirare că electoratul propriu nu s-a prezentat la urne sau a votat împotriva deciziei partidului. (Aici trebuie să mai deschid o paranteză pentru a lămuri o aberaţie preluată şi de oameni ceva mai inteligenţi: cei 60% din electoratul liberal care a votat pentru Traian Băsescu sunt o idioţenie statistică, asta ar fi însemnat ca cca un milion şi jumătate de liberali să fi votat pentru Băsescu, evident, imposibil. Dacă din 10 persoane 6 fac un anume lucru înseamnă că vorbim despre 60%. Dacă raportăm acele 6 persoane la 100 cât reprezintă totalul grupului din care fac parte, atunci devin 6%. Nu degeaba statistica este acea ştiinţă care ne spune că dacă eu mânânc două mere şi tu nici unul, a mâncat fiecare câte un măr. Atâta vreme cât nu ştim câţi liberali s-au prezentat la vot, supoziţia că 60% dintre ei ar fi votat altceva e o manipulare.)
Până la urmă, referendumul a funcţionat în cazul lui Traian Băsescu precum o hârtie de turnesol, scoţând la lumină tot (oare?) ce are mai neplăcut. Care este diferenţa între „ţigancă împuţită” şi „măi animalule”? Rămâne de văzut cine se va trezi şi ne va oferi alternativa.