Despre taxe

Există un curent destul de popular care susţine scăderea taxelor pentru a ajuta ieşirea din criză. Fie că este vorba de o reducere generală, cum este propunerea domnului Dinu Patriciu, fie că este vorba de reduceri punctuale, cum este propunerea PSD de reducere a TVA la alimentele de bază, avem de a face cu soluţii bune dar aplicate unor probleme greşite. Aşa cum am spus deseori cu alte ocazii, nu nivelul taxelor este problema în România.

Din punct de vedere fiscal, avem un nivel rezonabil, chiar scăzut în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană. De la introducerea cotei unice, România a devenit atractivă din acest punct de vedere, dovadă investiţiile numeroase. A reduce şi mai mult aceste taxe este neproductiv din punct de vedere economic şi chiar periculos pe termen scurt, cel puţin, riscând derapaje grave într-un moment în care situaţia este şi aşa suficient de tensionată.

Problema României este incapacitatea statului de a colecta venituri, slaba conformare voluntară (economia neagră sau gri reprezintă 30% din PIB) şi baza de impozitare foarte scăzută. Pentru o companie care eludează plata taxelor şi impozitelor nivelul acestora este irelevant atâta timp cât penalităţile pentru evaziune sunt inexistente. Dacă riscul perceput pentru neplata taxelor este mic, nivelul acestora nu contează. 0 va fi întotdeauna mai mic decât X% din ceva. Chiar şi penalităţile pentru întârzierea plăţilor la bugetul statului, de 0,1%/zi, sunt mici şi fac posibil „creditul fiscal”, pentru multe firme fiind mai convenabil decât un eventual împrumut la bancă.

Din raţiuni politice, există zone imense rămase în afara impozitării sau impozitate la un nivel derizoriu. Nu am fi avut atâtea hectare de teren arabil nelucrate dacă ar fi existat un impozit pe proprietate rezonabil. Practic, tot ce înseamnă proprietate este impozitat la un nivel ridicol: 70 lei impozitul pe an la un apartament cu 2 camere, 50 lei impozitul pe maşină, 40 lei locul de parcare sunt sume derizorii care încurajează iresponsabilitatea faţă de resurse. Chiar şi aşa, sumele acestea mici sunt plătite cu greutate şi întârziere.

Statul nu reuşeşte să impună legea şi astfel avem un procent enorm de muncă la negru, de evaziune fiscală şi/sau de concurenţă neloială, acele firme căpătând un avantaj competitiv în faţa concurenţei. Scăderea taxelor va elibera un pic din presiunea asupra companiilor oneste, dar atâta timp cât nu se modifică şi baza de impozitare în sensul extinderii singul rezultat va fi o scădere drastică a încasărilor la bugetul statului. Iar firmele aflate în ilegalitate nu vor fi motivate să-şi schimbe comportamentul dacă tot ceea ce se schimbă este nivelul taxei.

Până când România nu reuşeşte să crească nivelul de impunere al legii şi să reducă evaziunea şi munca la negru, în acelaşi timp lărgind baza de impozitare, astfel încât veniturile să depăşească 40% din PIB orice discuţie despre scăderea taxelor este inutilă.


Comments

2 răspunsuri la „Despre taxe”

  1. S-ar putea ca in 2010 sa ai o surpriza. Sa creasca si impozitul la 20%-22% si TVA. Ramane de vazut dupa alegeri ce se intampla, greu tare o scoatem cu Romania la capat…

  2. Surpriza ar fi să nu crească.