Statul român şi diplomele de la Universitatea „Spiru Haret”

Tot acest scandal în jurul diplomelor de la Universitatea Spiru Haret mi se pare stupid. Nu înţeleg de ce statul se revoltă acum şi ameninţă că nu va recunoaşte diplomele acestei universităţi în condiţiile în care, ca angajator, le-a validat deja angajându-i pe absolvenţi. Atâta vreme cât avem chiar profesori în unităţi aparţinând de MECI cu diplome de la USH, acţiunea ministerului este pur şi simplu ridicolă. Soluţia în acest caz este foarte simplă: trebuie lăsată piaţa să valideze diplomele şi cunoştinţele, iar statul, ca angajator, poate valida sau nu o universitate angajând sau nu un absolvent al acelei facultăţi. În loc să anuleze diplomele, stârnind o avalanşă care nu se ştie cum se va termina (să ne gândim numai că sunt absolvenţi de drept angajaţi ca judecători, sentinţele lor devenind astfel contestabile, profesori care au predat ca titulari ş.a.m.d.), poate pur şi simplu să decidă cp, în instituţiile de stat, diploma de la SH nu este recunoscută ca diplomă de studii superioare şi cine doreşte să-şi păstreze postul, să dea licenţa la o facultate accerptată de stat. Oricum, în zona privată diploma universitară are o valoare mai mică, indiferent de unde provine, ceea ce contează fiind experienţa şi abilităţile.


Comments

Un răspuns la „Statul român şi diplomele de la Universitatea „Spiru Haret””

  1. Sunt 1.5 milioane de angajati ai statului, bugetari cum le zice. Din ei sunt aproximativ 40% cu diplome de la USH, nu cred ca risca sa anuleze atatea diplome.