Văd că din ce în ce mai multă lume vorbeşte despre sfârşitul crizei. Încep să apară indicatori de creştere. Sigur, momentan este vorba de creşteri conjuncturale prin raportarea la luna noiembrie 2008 când primele semne de scădere începuseră să apară. Sigur, conjuncturale sau nu, sunt semnale pozitive. Însă nu cred că asta înseamnă că s-a terminat criza.
Cred că mai degrabă putem asemăna criza cu un cutremur. La fel ca şi acesta, momentul este scurt în sine, însă refacerea durează de zeci şi sute de ori mai mult. Un cutremur durează câteva secunde sau minute. Dar efectele sale se resimt ani întregi. În cazul unui cutremur, cad imediat clădirile şubrede, avariate. Ele sunt cele mai vulnerabile. Le cunoştea toată lumea, chiar şi cei care locuiau în ele. Fie din lipsă de bani, fie din comoditate/lene/incompetenţă, nu se face nimic pentru a le schimba soarta. Alte clădiri sunt afectate serios şi, mai devreme sau mai târziu ajung improprii locuirii. În cel mai bun caz, sunt dezafectate şi demolate. În cel mai rău caz, rămân în picioare până la următorul cutremur. Alte clădiri sunt afectate foarte puţin sau deloc. Se mai sparg nişte geamuri, se mai crapă unii pereţi, dar nimic serios. Însă dacă nu sunt îngrijite pot ajunge să intre în categoria a doua. În cazul unei tragedii, nimeni nu rămâne neafectat. Durează ceva până când se degajează molozul. Durează ceva până când cei care au pierdut casa sau pe cineva din familie se refac emoţional.
La fel este şi cu criza economică. Prima etapă, „cutremurul” s-a încheiat. Dar asta nu înseamnă neapărat că ce este mai rău a trecut. Începe degajarea molozului, evacuarea şi demolarea clădirilor şubrezite. În 2010 şomajul va creşte, astfel că toate afacerile care se bazează pe vânzări către consumatorul final vor înregistra în continuare scăderi. Fiindcă aceste firme vor scădea, va scădea şi cererea de bunuri şi servicii din partea lor. Firme care nu fususeseră încă afectate pot începe să aibă acum probleme. Încasările la bugetul statului vor scădea în continuare – deşi bugetul este construit pe creştere, la fel ca cel din 2009. Păstrarea impozitului minim şi înlocuirea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi va conduce la închiderea unui număr destul de mare de firme. O altă lovitură va fi plata anticipată a impozitului pe profit, măsură despre care se ştia de mai bine de un an care va lovi pe mulţi ca o surpriză. Închiderea unei microîntreprinderi înseamnă o gaură minimă de 1000 de euro/an la bugetul de stat (reprezentând taxele şi impozitele aferente unui salariat cu salariul minim). Dacă se va întâmpla ca anul trecut, avem o pierdere de peste 100 milioane de euro care nu poate fi acoperită din creşterea impozitului. Ţinând cont că în anul trecut şomajul practic s-a dublat, va exista o presiune imensă pe bugetul de stat, ceea ce va adăuga scăderi importante (pe de-o parte, prisma majorarea plăţilor care trebuie efectuate, pe de altă parte prin diminuarea încasărilor). Un şomer nu înseamnă numai consum redus, ci şi încasări reduse la bugetele de asigurări sociale şi cele de sănătate şi şomaj.
Pe lângă problemele legate de bugetele de stat mai este şi problema monedei naţionale, a cărei flotaţie ţine mai degrabă de un joc între BNR şi „investitori” străini şi mai puţin de realităţile economice. Şi la fel de brusc precum s-au schimbat la 180 de grade, alimentând aprecierea, tot la fel se poate schimba încă o dată, alimentând scăderea. În momentul de faţă, prognoza cursului ţine mai degrabă de „mama Omida” decât de calcule şi modele economice.
Criza se va termina doar atunci când şomajul va începe să scadă prin crearea de locuri de muncă, nu prin ieşirea din evidenţele statului. Rămân în continuare rezervat faţă de prognozele care anunţă o creştere economică pentru 2010, chiar şi în condiţiile schimbării bazei de raportare.