Ceea ce se întâmplă acum cu cu un anumit trust de presă (şi nu numai, problema fiind generală) este o lecţie la care ar trebui să fie atente multe alte industrii. Aşa cum nu există perpetum mobile, nici un business nu poate rezista la infinit pe pierdere. Trustul RC avea salarii exorbitante în comparaţie cu nivelul pieţei, dotări ultramoderne, angajaţi buni (o parte din ei, desigur), câteva produse OK (Business Standard, Money Express), produse cu o reputaţie bună (Realitatea TV, Cotidianul, Academia Caţavencu). Dar nu avea profit. Nu avea profit fiindcă nu a avut niciodată management calificat, cu o viziune coerentă asupra business-ului. S-au luat nenumărate decizii proaste, s-au mutat oameni dintr-o parte în alta. Ceea ce s-a întâmplat aici nu are nici o legătură cu criza economică, fiindcă nu a fost vorba de economic. O decizie de stopare a pierderilor era inevitabilă la un moment dat.
Această absenţă a legăturii cu economicul este una din problemele fundamentale ale mass-mediei româneşti. Toate se îndepărtează pe zi ce trece de cititori. Consumul de media este acum undeva la un nivel ridicol – sub un milion de cumpărători pentru presa scrisă (dacă însumăm tirajele cotidianelor naţionale şi regionale nu ajungem la tirajul Evenimentului zilei din perioada Cristoiu). Dacă mai punem şi consumul de reviste abia dacă atingem un milion de consumatori. Audienţele televiziunilor româneşti însumate abia mai ating acum jumătate din ce avea TVR-ul anilor ’90. Sunt emisiuni care au audienţă nici cât o scară de bloc.
Motivaţia scăderii calităţii este „asta vrea publicul”. Din moment ce audienţele scad, mi se pare foarte clar că tocmai asta nu vrea publicul. Scăderea nu poate fi explicată prin creşterea internetului sau schimbarea obiceiurilor de consum. Polonia nu este foarte departe de noi, avem o istorie relativ similară, şi cu toate acestea, un cotidian polonez are 600.000 de copii vândute zilnic, mai mult decât toate cotidianele din România. Chiar şi singurul trust aflat pe creştere de tiraj, creşte prin inserturi, nu prin conţinut media. Produsul principal – ziarul – este de obicei aruncat la coş. De altfel, cam toată presa românească poate fi asemănată cu un tomberon, plin de produse expirate, miros pestisenţial şi multă, multă mizerie.ProTV era odinioară sinonim cu profesionalismul în media, acum este doar o cloacă abjectă şi audienţele sunt la o treime sau mai puţin faţă de primii ani ai postului. În ProSport sau în Gazeta Sporturilor găseşti orice altceva decât informaţii sportive.
Societatea românească a evoluat. Există o categorie importantă de consumatori care nu se mai regăseşte deloc în oferta media, oarecum surprinzător, fiindcă, de obicei, cererea îşi creează propria ofertă. Nici unul dintre cele patru cotidiane generaliste rămase pe baricade (Adevărul, Jurnalul, România liberă şi Evenimentul zilei – Gândul deja a pierdut teren) nu produce conţinut – reportaje, analize, informaţie relevantă, corectă şi netrunchiată, follow-up la articolele principale, interviuri cu personalităţi, informaţii externe), ci doar opinii emoţionale, informaţie eronată sau trunchiată interesat, anchete interesate. În urma unui articol dintr-o publicaţie românească întrebarea care îţi vine prima în minte este „cine are interesul?” Mass-media românească pierde pentru că şi-a pierdut relevanţa pentru consumatori. Iar când un business nu mai este relevant pentru consumatori singurul lucru care urmează este falimentul. Dacă ce-mi oferi nu are nici o valoare pentru mine, de ce să dau bani? Nu dau bani pe ziar. Dau pentru o carte, un CD/DVD…