Cele patru stadii ale antrepenoriatului

Antreprenoriatul are 4 stadii:

1. Second job. Este începutul pe cont propriu. Afacerea nu permite un venit constant care să asigure un trai decent, ci, din contră, trebuie investit. Mulţi chiar pornesc afacerea ca pe un job secundar, fie au un serviciu şi tatonează terenul, fie au altă sursă de venit. Însă, atâta timp cât va fi tratată ca un „second job”, afacerea nu va evolua prea mult.

2. Main job. Este momentul în care afacerea produce suficient şi constant cât să asigure un salariu decent pentru proprietar, (cel puţin egal cu cel pe care l-ar obţine dacă s-ar angaja în domeniu) astfel încât acesta să se poată concentra exclusiv asupra ei. Este momentul în care poate apărea un angajat/colaborator sau chiar mai mulţi (în funcţie de profilul de activitate).

3. Good job. Este momentul „desprinderii”. Momentul în care afacerea devine sigură şi consolidată, iar veniturile depăşesc nivelul salariilor pe care le-ar fi putut primi proprietarul dacă ar fi rămas angajat. Numărul angajaţilor poate creşte

4. Afacere de sine stătătoare. Veniturile depăşesc nivelul salariilor şi afacerea nu doar că se susţine, dar îi permite proprietarului să investească în dezvoltarea ei sau în alte afaceri.


Comments

Un răspuns la „Cele patru stadii ale antrepenoriatului”

  1. Ar trebui să catalogăm şi stadiile psihologice ale fiecăruia în parte. Mai ales dacă subiectul a trecut direct de la One Job la Main Job. 😉