Bugetari vs. economia privată

Tot aud în ultima vreme că avem prea mulţi bugetari. Din păcate, nu numărul de bugetari este problema, un număr normal pentru o ţară cu 20 de milioane de locuitori. din contră, sunt multe zone în care se simte un deficit acut de personal, în sănătate şi educaţie, de exemplu. Problema este că avem o economie prea slabă, care nu poate susţine decât 3 milioane de angajaţi „cu carte de muncă”. Chiar şi dacă punem încă un milion, un milion cinci sute de mii câţi mai lucrează la negru – fiindcă firmele nu-şi pot permite să plătească taxele şi impozitele aferente, numărul de angajaţi rămâne mic. Economia românească trebuie să ajungă să poată susţină minim şase milioane de angajaţi (pe vremea comunismului erau peste opt milioane). Simpla reducere a numărului de angajaţi din sectorul public nu este neapărat o soluţie (OK, este loc de optimizări, însă nu cred că ele sunt mai mari decât în sectorul privat), pentru că afectează grav capacitatea statului român de a funcţiona şi presta serviciile publice. Mai mult, economia românească, aşa fragilă cum este ea, mai este supusă în momentul de faţă unui asalt puternic din partea unor companii străine – de exemplu, din toamnă asistăm la un val de companii iberice, atât de mari dimensiuni (Iberdrola, GES, de exemplu) cât şi unele mai mici. Mult mai eficiente, mai bine organizate, cu experienţă deosebită în proiecte de infrastructură sau de dimensiuni mari, aceste firme spulberă concurenţa autohtonă, ajungând să dreneze reurse imense. Firmele româneşti sunt preponderent ineficiente şi au randamente scăzute. Ceea ce fac spaniolii cu 25 de angajaţi nu poate face o firmă românească cu 100. O realitate tristă. Deocamdată, fenomenul este limitat la construcţii/infrastructură, dar din cauza crizei o concurenţă asemănătoare se va simţi în majoritatea domeniilor de activitate.