Criza ce va să vie…

Nu este vorba de „criza” actuală, care este undeva spre final şi spun asta nu doar fiindcă azi INS a anunţat prima creştere economică, firavă, ce-i drept, dar mai degrabă conjuncturală, ţinând cont că urmează efectele unor disponibilizări şi al reducerii veniturilor sectorului bugetar. Dar, ajustările majore s-au cam încheiat, unele industrii au intrat pe creştere şi, în general, lumea s-a cam plictisit să se vaite şi să aştepte soluţii miraculoase şi a început să caute soluţii proprii. Din acest punct de vedere, este puţin loc de „mai rău”.

Ceea ce este însă mai greu abia urmează, însă permen mediu şi lung. Au trecut 20 de ani de la Revoluţia din ’89. De-acum încolo încep să intre pe piaţa muncii oameni care au fost pregătiţi în „libertate”. Or, rezultatele sunt îngrijorătoare. Procentul de CV-uri cu greşeli gramaticale a ajuns mai mare decât cel al CV-urilor corecte. Ofertele comerciale sunt din ce în ce mai neglijent redactate. Serviciile multor firme private au ajuns mai proaste decât cele prestate de stat. Nu-ţi trebuie cine ştie ce simţ de observaţie pentru a observa că societatea se polarizează din ce în ce mai accentuat şi că dispare media cam în orice. Avem absolvenţi care ies analfabeţi, la propriu, din facultate [să ne înţelegem, oameni care nu ştiu să crie şi să citească, nu „analfabeţi funcţionali”, care pot scrie şi citi dar sunt incapabili să completeze corect un formular, sau nu pot interpreta textele citite], dar şi tineri „dopaţi” cu meditaţii la nenumărate materii şi care în marea majoritate capătă burse în străinătate şi rămân acolo. Avem specialişti şi cârpaci, dar nu muncitori capabili. Vor fi doar „vârfuri” şi „cozi”.

Firmele din România vor avea dificultăţi din ce în ce mai mari în a găsi oameni capabili să muncească decent, astfel încât să merite banii pe care îi primesc. Lipsa de calificare va accentua disfuncţiile sociale şi va atrage în România doar investiţii care mizează pe forţă de muncă necalificată, adică valoare adăugată redusă care va adânci subdezvoltarea. Modelele promovate de societate în ultimii 10-15 ani au fost modelismul pentru fete şi becalismul pentru băieţi. Modelul de capitalist e JR Ewing, singurul de care au avut cunoştinţă românii la momentul 1989. Dacă te uiţi la majoritatea reprezentanţilor businessului autohnon vei descoperi preponderent copii mai mult sau mai puţin reuşite ale texanului.

Din spaţiul public lipsesc ideile. Pe vremea lui Ceauşescu, de exemplu, competiţia între Manolescu şi Simion era una cu reverberaţii destul de vizibile în întreaga societate, oricum, mai larg decât simplul cerc de intelectuali (desigur, asta nu însemna că lumea citea România literară ca pe sfânta evanghelie, dar tirajul la vremea respectivă era sensibil mai mare). Pe lângă Manolescu şi Simion, mai existau şi alte modele şi repere. Da, societatea comunistă nu este cea mai bună contrapondere, dar este singura pe care o avem la îndemână pentru comparaţie majoritatea dintre noi. Şi pentru mulţi comparaţia naşte frustrări, care se vor accentua pe zi ce trece, putându-se transforma într-o bombă socială. Simplificarea socială prin limitarea la două „clase sociale”, proştii prost pregătiţi şi prost plătiţi şi profesioniştii cu venituri mari este de natură a alimenta violenţa socială şi resentimentele.

Nu economic trebuie să se refacă România. Asta e simplu. Ci prin educaţie, prin dragoste faţă de ţară, prin dezvoltarea respectului faţă muncă.