Încasările din TVA cresc în continuare, deşi în mod normal efectul majorării acesteia în vara trecută ar fi trebuit să dispară.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a reuşit să vândă decât trei din cele 9 pachete TV.
Aparent, între cele două ştiri nu există nici o legătură. Şi totuşi…
Explicaţia creşterii încasărilor din TVA stă, printre altele, şi în arestările din vămi. E un semn că autorităţile fiscale încep să-şi facă datoria. De altfel, feedbackul venit „din piaţă” arată că, de la începutul anului s-au înmulţit controalele, de orice fel. ITM, Garda Financiară, Mediu & celelalte şi-au înteţit activitatea. Costul conformării cu legislaţia creşte. Şi este normal să fie aşa. Eu unul nu pot concura cu o firmă care lucrează „la negru”, nu plăteşte taxe, foloseşte muncă neremunerată, nu plăteşte licenţe. Normal că preţurile lor sunt uneori şi la jumătate. Mi-aduc aminte de începutul anilor 2000 când am pornit pe cont propriu când 80% din ofertele primite erau cu 2 preţuri, unul cu factură şi altul fără. Ultima oară când mi s-a oferit „fără” a fost, cred, acum 2 ani.
De la an la an, şurubul se strânge şi rămân pe piaţă numai firmele care într-adevăr pot face faţă unui mediu concurenţial, respectând legislaţia. Nişa pe care evoluează „somalezii” cum singur se descria un… hm, coleg, se îngustează.
LPF este poate unul dintre cele mai bune exemple de „haiducie”. Banii din TV sunt probabil singurii bani „albi” din fotbalul românesc. Au profitat de o conjunctură specială – boomul economic din 2008 şi concurenţa RCS-Romtelecom şi au obţinut sume record pentru drepturile TV. Sume mult prea mari pentru realitatea fotbalistică. Costi Mocanu, şeful ProTV, estima că preţul corect pentru un meci de fotbal ar fi de 60.000 euro. Asta ar însemna 2.000.000 de euro pe an pentru a transmite un meci pe etapă, şase milioane pentru 3 ani. Asta înseamnă că LPF a luat între de două şi de trei ori mai mult decât merită. Motorul fiind aceeaşi concurenţă RCS-Romtelecom.
Cu banii din 2008, LPF şi cluburile de fotbal nu au făcut nimic. Performanţele au început să lipsească, de spectacol nu prea mai poate fi vorba iar din branduri puternice precum Steaua, Dinamo, Poli Timişoara sau Universitatea Craiova s-a ales praful. Deşi stau la doi paşi de stadionul Steaua şi până prin 2000 nu ratam nici un meci, n-am mai fost de când clubul a fost acaparat de fenomenul Becali. Circul penibil generat de preşedinţii cluburilor a distrus totul. În afară de mărcile populare de bere mi-e greu să înţeleg de ce s-ar asocia o firmă cu această cloacă. Imagine? Zero. Plusvaloare pentru brand? Să fim serioşi. Ce brand s-ar putea asocia cu Gigi Becali, după ce acesta a făcut de ruşine şi Maybach o marcă exclusivistă?
Aceşti oameni au trăit într-o lume a lor, încurajaţi de nişte bani nemunciţi, cheltuiţi aiurea de fraieri. Stă cineva de la Ursus să vadă impactul asupra brandului asocierea cu loserii de la Naţională? Nu e cam aiurea asocierea dintre „Regele Berii în România” şi nişte bufoni?
Mulţi au trăit perioada 2004-2008 degeaba. Nu au acumulat nimic şi banii s-au dus pe investiţii aberante. Ultra Pro, o firmă bună a falimentat pentru că în loc să se investească în firmă s-au băgat bani aiurea în imobiliare. Şi ca ei sunt o mulţime.
În 2007, România a intrat în Uniunea Europeană. De atunci, regulile jocului se schimbă. Mai lent la început, mai accelerat din cauza crizei, dar ne apropiem de modelul Occidental de a face afaceri. Da, cu o floare (mă rog, două în exemplele din acest articol) nu se face primăvara. Dar e un semn că vine.
Comments
2 răspunsuri la „Sfârşitul haiduciei…”
Hai să-ţi dau un exemplu care m-a frământat azi.
Un client (persoană fizică) mă anunţă că a găsit o ofertă mai bună pentru o alarmă decât i-am oferit eu. Firma pe care o găsise pe net îi monta gratis alarma, îi asigura şi monitorizare, şi intervenţii gratuite în caz de incident. Totul pentru numai 100 de lei timp de 18 luni. Adică 1.800 lei în total.
Echipamentul pentru locaţia respectivă face vreo 1.000 de lei. Mai rămân 800 de lei. Ţinând cont că firma are o vechime pe piaţă probabil ia echipamentul respectiv cu un anume discount. Oricât ai calcula însă, undeva pe lanţul de la importator la clientul final cineva nu mănâncă. Pentru că la montare îţi trebuie 2 oameni, la intervenţie încă 2, plus dispecerul, plus cei care lucrează şi în celelalte ture etc. Mai pune combustibil, revizii la maşini, chirii, investiţii în scule, material mărunt etc. Uitându-mă pe site-ul lor am văzut din poze că au (aveau) 10 oameni pe intervenţie. Plus ăia care-s în umbră, pe tehnic şi administrativ.
Mă gândesc că ăştia nu pot supravieţui pe piaţă fără ca patronul lor să îi ţină în braţe pe subvenţii câteva luni. În timpul ăsta acaparează o bună bucată din piaţă până când ori dau faliment, ori se apropie de o creştere naturală.
Alţi „haiduci”:
– Importator direct de interfoane chinezeşti, ultima găină în ograda bucureşteană de profil. Montează interfoane la nişte preţuri sub cele ale pieţei. Ia şi bate-te cu ei dacă poţi, când din start te scot de pe piaţă cu preţuri uneori la jumătate faţă de ale tale.
– Producător de interfoane bucureştean. Are o politică monopolistă: el produce, el montează la preţuri foarte mici, el repară. Fără intermediari. Acum cică are 60% din piaţa de service-uri de interfoane din Bucureşti şi face 1 miliard lunar numai din asta. Are o mână de angajaţi, îi este de ajuns să-i hămălească pe teren şi să-i rămână şi profit.
Firma respectivă poate rezista prin volum sau prin alte lucrări unde poate obţine un preţ mai bun. De exemplu, dacă are 50 de clienţi pe lună, cifrele se leagă. Este foarte posibil să aibă câteva contracte care să includă mentenanţă lunară (de exemplu bănci sau reţele de magazine) care justifică menţinerea echipelor de intervenţie.
Cu atât mai mult dacă o dată pe lună sau o dată la două luni prinde nişte contracte mai serioase…
La mine, de exemplu, concurenţa neloială merge pe preţuri cu 60% mai mici. Evident că eu nu pot concura serios cu astfel de preţuri, ca să nu mai vorbesc că îmi afectez „brandul” (puţini se gândesc şi la reputaţie). Aşa că pe „nişa” asta am lansat http://www.eproceduri.ro unde pachetul de documentaţie ISO 9001 e 700 lei+ TVA, adică la jumătate din preţul lor. Oricum, ei nu oferă altceva în plus :). Plus că mai am o idee tot pe zona asta, dar încă mai studiez modelul de business 😉
Însă nu este ceva din care să poţi trăi decât dacă generezi volume mari. În cazul tău, nu cred că poţi lupta pe zona low cost şi ar trebui să mizezi pe calitatea serviciilor încercând să te poziţionezi într-o zonă „premium”.